O sa fac o clarificare de la bun inceput. Cele 4 stele sunt pentru aceasta editie, povestea in sine merita cu prisosinta 5.
Mai intai despre poveste. Aceasta carte este una pentru copii (cea mai vanduta carte pentru copii din Norvegia incepand cu 2007). Povestea este putin SF, putin fantastica si putin nebuneasca, extrem de amuzanta si plina de aventura. Se citeste usor, are personaje si ilustratii nonconformisete, actiunea se deruleaza rapid. Este a doua carte din serie, dar se poate citi si separat, eu nu am citit prima carte si nu mi-a lipsit nici o informatie.
Lisa si Nilly sunt doi copii care locuiesc intr-un cartier foarte linistit din Oslo, fiecare cu parintii lui, merg la scoala si canta in orchestra. Sunt prieteni si locuiesc pe aceiasi strada cu cel de-al treilea prieten din grup, doctorul Proctor, un savant putin (mai mult) traznit, care a inventat (intre altele) praful pentru parturi.
Lisa l-a convins pe doctor sa plece la Paris si sa o caute pe iubita lui din tinerete, Juliette, iar intr-o zi cei doi primesc de la acesta o misterioasa carte postala care le cere sa vina cat mai repede sa il ajute. Si asa incepe intreaga aventura care presupune calatorii in timp si spatiu, intalniri cu personaje istorice si, din pacate pentru Nilly, o lunga absenta a micului dejun.
Actiunea este destul de alerta, marcata cu glume si intamplari amuzante, dar si cu cateva rasturnari de situatie. Face apel la personaje si intamplari reale, pe care le pune intr-o lumina noua. Si pune mult accentul pe importanta prieteniei, chiar si atunci cand prietenii tai sunt putin ciudati si intra in tot felul de buclucuri.
Personajele sunt construite astfel incat sa fie atractive pentru copii, putin nebune, aventuroase, istete dar nu extrem de inteligente. Fiecare are cateva trasaturi defnitorii si doar impreuna pot, in final, sa reusasca.
Cartea mi se pare extrem de reusita, povestea merita 5 stele.

Acum legat de editia de fata. Dezamagirea mea a fost profunda atunci cand am vazut ca nu a fost tradusa din norvegiana ci din engleza. Adica s-a facut initial o traducere in engleza iar apoi, pentru editia in romana s-a tradus traducerea. Mi se pare o metoda extrem de proasta, deja lucrarea originala a trecut prin filtrul unui traducator, care a adaptat-o astfel incat sa fie inteleasa de copiii dintr-o anumita cultura si tu aplici apoi filtrul unui alt traducator care va trebui sa faca alte adaptari, dar nu la original ci la ce a inteles traducatorul initial din original. Cred ca se pierde mult. Nu stiu cati poti economisi ca editura intr-o asemenea situatie, dar nu cred ca merita.
Nu am resimtit atat de mult aceste schimbari, probabil pentru ca nu stiu norvegiana deloc si nu mi-am putut da seama. Au fost cateva lucruri care s-au pastrat din engleza (moneda folosita a fost dolarul, strada pe care locuiau copiii se numea Avenue), nu extrem de deranjante - de aia a primit 4 stele. Dar nu pot sa nu ma intreb constant cat am pierdut, cat as fi putut sa invat despre cultura si obiceiurile norvegiene, daca au fost glume si jocuri de cuvinte care s-au pierdut de tot la traducere. Sunt extrem de dezamagita din cauza asta.