Aceasta carte m-a pus in mare dificultate. Am facut pauze (destul de lungi) in care am citit altceva. Practic, e o pastila greu de inghitit. Si motivul pentru care mi s-a parut atat de greu de inghitit e ca pare perfect posibila.

Povestea e destul de simpla. Ii avem pe Jack si Grace, un cuplu relativ proaspat casatorit, care pare perfect. Jack e un avocat de succes care nu a pierdut nici un caz pana acum si care apara femei abuzate. Grace este sotia lui casnica perfecta, care gateste feluri minunate, picteaza si are grija de casa lor perfecta. Sunt mereu impreuna si niciodata nu se cearta si nu par suparati. Cel putin in public. In realitate, lucrurile difera. Jack este un psihopat care o terorizeaza pe Grace si o izoleaza de toti cei care ar putea sa o ajute. Iar Grace este disperata, deoarece orice ar face pare nebuna, nimeni nu crede ca sotul perfect i-ar face rau.

Tabloul este completat de Millie, sora lui Grace, care are sindrom Down si este foarte apropiata de Grace. Millie locuieste momentan intr-o scoala speciala, cu internat si are un rol mult mai important decat pare initial.

Actiunea mi s-a parut credibila, din pacate. Tocmai asta a facut lectura extrem de inconformatbila uneori. Sunt constienta ca traiesc intr-o lume in care violenta asupra femeilor este extrem de des intalnita si intr-o tara in care este, de foarte multe ori chiar, normalizata. In special cand eram mica si nu intelegeam prea multe, atunci cand auzeam de astfel de abuzuri ma gandeam: da de ce sta, eu n-as sta, eu as depune plangere etc. Cartea asta m-a socat, pentru ca nu stiam ce as face intr-o asemenea situatie. Ce faci cand nu te crede nimeni, cand nu ai ocazii (sau cele pe care le ai nu sunt evidente pe moment), cand esti absolut singur. Mi-a fost usor sa gasesc solutii si moduri de a lupta cu abuzul evident, m-am blocat la cel ascuns. M-am blocat la faptul ca pe victime nu le crede nimeni, in special cand agresorul este perceput ca fiind „un tip bun”. M-a facut sa ma intreb daca ma uit suficient de atent in jurul meu si daca intotdeauna imi pun intrebarile potrivite.

Personajele au fost realist creionate, desi perspectiva este a lui Grace aflii cate ceva despre majoritatea celor cu care intra in contact. Millie a fost cea mai interesanta si a produs cele mai mari surprize – sa nu subestimezi niciodata un personaj in baza prejudecatilor pe care societatea le are. Pana si Jack a fost construit astfel incat nici una din caracteristicile lui nu pareau in afara personajului.

Cartea a avut cateva scapari, lucruri care nu s-au legat perfect, dar e vorba de lucruri marunte. Merita cu siguranta 5 stele, in special pentru ca te face sa te gandesti si poate sa iti imaginezi cum ar fi sa nu te creada nimeni.